Ciclodextrinele sunt oligozaharide ciclice constând din 6, 7 sau 8 unități de glucopiranoză, denumite de obicei a-, β-, sau respectiv y-ciclodextrine. Acești compuși au structuri rigide în formă de gogoașă, făcându-i agenți naturali de complexare. Structurile unice ale acestor compuși își datorează stabilitatea legăturilor de hidrogen intramoleculare dintre grupările C2- și C{3-hidroxil ale unităților de glucopiranoză învecinate. Molecula ia forma unui tor cu hidroxilii C{2- și C3-situați în jurul deschiderii mai mari și hidroxilul C6-mai reactiv aliniat în jurul deschiderii mai mici. Aranjamentul C6-hidroxililor opus C2- și C3-hidroxililor legați de hidrogen forțează legăturile de oxigen în apropierea cavității, ceea ce duce la un interior hidrofob bogat în electroni. Mărimea acestei cavități hidrofobe este o funcție de numărul de unități de glucopiranoză care formează ciclodextrina.
Solubilitatea ciclodextrinelor naturale este foarte slabă. Gruparea hidroxipropil β-Ciclodextrina este produsă de β- Obținută prin introducerea grupărilor hidroxipropil în structura moleculară a ciclodextrinei. Din punct de vedere structural, hidroxipropil β- Unele grupări hidroxil din moleculele de ciclodextrină sunt înlocuite cu grupări hidroxipropil. Această substituție va afecta proprietățile moleculelor de ciclodextrină, inclusiv creșterea solubilității lor și modificarea interacțiunii lor cu alte molecule.
În formulările farmaceutice,hidroxipropil β-ciclodextrinăeste utilizat în mod obișnuit ca solvent, stabilizator și purtător de medicamente pentru a ajuta la îmbunătățirea solubilității și biodisponibilității medicamentelor.
